Elementium requivi zionian.

elementium

Si era un ceva.
negru asta care sta intins aici uitandu'se pe toate geamurile spre intaietatea departarii savarsite in lipsa unui numar ecolocvent ce sa ii determine intr'un mod evident dimensiunile.
a reusit totusi sa inteleaga ceva, mai ales dupa intalnirea lui cu distragerea in libertinul elocsprivat de coinciteconcenta relevarilor prelevate din intamplari scenice intre cunostinte in departare mai puternice decat cele extrapolate.
putea sa se vada in viata unui copac.
simtea viata.
traia in centrul unui izvor desavarsit de o celula introdisciplinara prin evitarea reuscitei amplori suportabile in conditii scompate din traditii de boiereala in compatimire cu ceea ce este de drept.
nimic nu intrebuinteaza mai mult ca si aceasta combinare in coalitie cu puncticelul de lumina alba in care se presara disturbante punctuscifere din prealitie cu ceea ce deja se simtea ca fiind diamantul juvenil care stia sa desparta lumi.
e intrasingent.
atat vine spus in continuare discievirazat.
posibilitatea sta in diascembante dislucifitorii in raport cu porificacielul paceal.
cel alb putea sa formeze niste forme viabile in discecomplanta ritriviala, sau fractalizare simetrico'duplicitara in concordanta cu extra'scimpasa divroca din maleantelat..
nimic numai este cum pare in si inafara jombleului dubios din ditrita acuta de care sufera jonviastic in niste vitamine care elimina e'uri.
de ce sa fie cu altceva.
E implaumodios.
alaturi.
deci fereala.
si exista si o cale mai de mijloc o sa o numim acum.
La mijloc, caci diamantul acolo pare sa ne atraga ne trece odata prin socul schimbarii.
este foarte clar, in lumina se despart culorie, caci asa atrage retina.
totul este bine in credentele cum ca au.
Apare rosu. in rosu totul este in febra iubirii. e o culoare puternica.
e o treaba de spatiu la o dimensiune normala, dar cu sentiment de fierbere, dar nu cea mai calda, caci mai urmeaza?
mai urmeaza oranj. e o culoare proaspata.
e o culoare ce trece de elementele statice, caci are o dinamica ce rupe din linistea statica, caci e in febra ce trece din gazos in plasmatic.
apare si un simplu retractant.
apare galbenul si acesta parca ocupa mai mult. e o caldura mare, dar nu sta mult.
nici timpul nu sta mult cu aceasta culoare caci sare.
si ajunge la verde. deja caldura cade mult, dar pacalitor caci se dubleaza partitura ca si in muzica, ceea ce in culorile reci e mai bine de simtit decat in restul.
albastru e deja in concordanta cu lichidul. asta poate sa transmita culoarea acesta, dar deja era vorba si de un fasait care plasmatic care sa taie in orice material la prima vedere.
dupa albastru mai este mov si idigo. regal. trecut din dustronicul ilaric, un simpatic felicol balastrai de rupere de parte.
deja loveste in contructie si schelet.
este miroacabolant.
Astfel trec sase din sapte dupa doua dar trei.
Iubire.
din toate astea aparu spectacolul. Se intindea in serie un unic plasmatic dar energetic: electric. trecea prin toate. era destoinic si plapand. puternic si ingamfat. avea trasa in crapatura si forta limita deplina de simt in ale extraordinarului prin arbori ce traiesc in tot.
continua in lichidul care nu exista daca nu il palpezi, in ale miraculoasei existentei fara ea este de asemenea minunata: apa. tinteste in a nu fi dar vedem mai tarziu ca arborele devine fruza in el.
pamant e totul si din el trecem noi. e sinonim cu tot ce urmeaza si a fost in felul lui, si e determinabil ca fiind fara echivoc distinct prin savoare tinand cont ca arborele trebuie sa comunice cu el ca se fie in conformitate. e placut. e distant. e invaqluitor. si e descifrabil.
vine si tare in forma de piatra materialul si se duhovniceste in ale crapatului cu zgomot. e o distrugere inj masa. e unde locul numai e, dar totusi citim in el arbori de felurite variatii si sudori.
trecem la lemn si lucrulrile stau sa se indemne spre a fi distructive in ale mortii dar in acelasi timp ale vietii, e ciudat, in cercuri si in noduri se afla ce nu e de aflat, de stiu ce nu e de stiut si de vorbit ce e de spus. de aceea vom depasi.
astfel ultimul si cel mai important, de face cat trei, este indubitabil elementul de viata. orice nare constiinta. este involuntar. traim. acolo duce finalul. recte inceputul, de asemenea ceea ce contine.

requivi

Erau doi prieteni. De nedespartit. traiau intr'o unitate desavarsita pana cand unul a avut curajul denumit in mod gresit sa ridice cutit asupra celuilalt. Sarea scanteie intre ei tot timpul dar nu s'a dovedid a fi in mod direct o distrugere, incat la inceput faceau concurs intre ei.
Pornisera in mod diferit la lucruri in asa fel incat aveau pana la varsta maturitatii la o diversitate definitiva intre ei ajungand sa cante diferit cu natura, sa cheme animale diferit, sa cante cu apa in moduri separate definitiv si multe altele.
De la ultima amintita statea vorba ca cei doi se certau cu apa universului incat apele pareau sa zboare in mijloc, sa fie separate, astfel incat poporul pe care il controla mintea lor sa zboare intre cele doua ape si sa isi schimbe polii.
Treburi dinacestea trebuie sa se mai intample. Doar astfel trecusera prin poveste imbracamintii atat de bine. Intr'o dimineata s'au trezit si abia atunci au realizat ca doar unul purta haine, celalalt era dezbracat. Dar s'a ajuns la momentul in care au scimbat hainele intre ei. Astfel au realizat ca de fapt aveau un dulap plin de tot felul de haine chiar langa ei si puteau sa se imbrace de acolo.
Adevarul era ca ceva mai exista langa ei.
La un moment dat au murit, dar probabil li se incheiase viata in desert.
Lucrurile erau clare... Ceva le'a mai dat o viata. Mai vorbim...
cei doi prieteni s'au reintalnit. Alta viata, alta prietenie... de fapt erau doua persoane diferite. Traiau in moduri irelevante deja la a doua viata urmarita in mijloace apropiate.
Dar totusi ei incercau sa stea departe unul de altul in aceste timpuri, desi tineau unul la altul. Se lasau liberi. Astfel de undeva, nu se stie de unde, au luat diverse locatii si in separarea lor incercau sa stea departe unel de altul. Comunicau prin metode de comunicare la distanta. Cu porumbei si toate cele.
Dar ceva le controla viata. Ii impingea sa faca lucruri diferite si sa ajunga in acelasi loc.
Au hotarat sa apara o credinta in ceva ce facea lucrurile sa fie diferite dar din acelasi loc, cu aceeasi directie si bine pentru oricine, la un moment dat au cazut in lumile lor noi.
A parut ca o moarte.
Mai vorbim.
erau in alte lumi. iarasi. stateau si cautau in nimic. Sau ma rog in tot, asta depinde de cum stai la testul cu paharul. Poate cauti doar undeva.
Treaba e simpla. Din nimic, sau cum ziceam, tot, a iesit ea. Aceea. Unica.
Bineinteles ei au fost pieteni. Au ajuns sa fie unii cu ceilalti, au ajuns in multe locuri impreuna, dar nu au simtit ca au terminat. Nici asta nu i'a tinut in viata.
Da, a'ti inteles bine. Au murit. Ceva din ei i'a tinut unici. Avem sa mai vorbim.
Fusesera de toate. Unul copil altuia, unul copil altora. frati pierduti de parinti, parinti fara copii... Ce variante or mai fi pentru viata in trei cu posibilitate de distanta intre piri, si alte lucruri care pot sa exprime diferentele.
Dar acum era alta viata. Era o viata cu inca doi, care au aparut si ei in pliurile cele innodate ale dimensiunilor multiple ce aduna firele diversitatii universale. Deci da, inca era divers. Au trecut iarasi prin multe variante. Au murit ei din nou de fapt? De fapt au trecut prin universuri diferite. Au mai invatat un sistem. Ce sistem... Mai vorbim.
Si urmeaza o zona interesanta. In loc sa fie tot timpul opt, cum urmase sa fie viata lor in descifrare se traduce o eroare. Traiau de la alte sume. patru cinci sase, chiar sapte, uneori noua, dar mai si zece. Dar traiau intotdeauna in numar de opt in principal. deci mai mureau sau se mai nasteau.
Deja aparuse un sir, sau mai multe. Tot timpul trei erau din aceeasi minoritate, dar uneori si doua femei si un barbat.
Astfel trecu un ciclu cum ajungem sa il numim.
Asta spune ceva.
Mai vorbim.
apare o noua variabila. grupurile de care vorbeam se manifesta in codificarea apersoanla cu nume dupa familie, personal si independent, se releva o istorisire simpla.
ele se combina si multiplica in grafic.

colegi de carcera

Pai in Zion noi nu am prea avea de unde sa stim ce se intampla. E o vorba veche despre el, o vorba nou il asteapta. Noi numai asteptam un om, asteptam un oras.
Povestea e scurta. E vorba despre un scenariu in care in principal vom vorbi despre cantareti.
Zion nu este un oras foarte mare, de asemenea nu este foarte mic. E un fel de oaza urbana.
Era o epoca in care Zion ajunse dupa ce fusese un oras bine dezvoltat. Produceau muzica. Dar multa. Asa multa ca polii vechi muzicali ai tarii picau. Dar erau foarte multi deoarece era usor sa cante un grup de colegi de carcera dupa un baiat ce canta, incontinuu, diverse melodii. Poate mai facea ceva, dar era irelevant.
Uneori, cei din carcera cantau in piateta. Colegii cantau melodii ajunse stabile, cu refren, cu negativ facut de inainte, dar cel principal canta la fel, incontinuu, deoarece nimeni nu il recunostea... Incet incet, apareau in piata oameni care ascultau si cantau si ei din muzica lor.
Pentru a depolariza orasul, se hotarara: sa se faca unii dintre ei ca parasesc orasul pentru totdeauna. Sa numai fie din Zion. Sa fie din alte orase ale tarii si nu numai. Si disparura.
Incet incet si cantaretul vroia sa plece, dar din cauza ca el initial vroia sa stea, nu fusese lasat decat in regii ale orasului pentru dezvoltare.
Incepusera munca in secret. Zion numai era ce a fost.
Pica Zionul, deveni un oras mai ca oricare altul si cantaretul, dupa ce fugi de multe lucruri se intoarse.
Zionul vroia din nou gloria, sau vroia sa dispara. Dar era blocat. Muzica il tinea in loc. Era complicat. Nimeni nu suporta nimic.
Populatia decise. Vroia inapoi cantaretii. Dar lor le era frica.
Incepu un scenariu dubios. Ei incercau sa faca parte din Lume si atat.
Zionul. O utopie. Ramasa un paradox. Sa zicem ca: s'au intors cantaretii. Dar ce se intampla?
Zionul reusise sa rupa o parte din Lume, din tara, din muzica, din multe.
Se stabilisera ca un teritoriu mai mic multi pe langa Zion si aparu tara sa.
Carcera inchisa...
Iar vorbim despre Zion. Probleme. Era mare orasul acesta si avea si animale prin el. Era o chestiune foarte importanta. Sa traiasca in concordanta cu lumea.
Animalele erau obisnuite sa creasca impartind localitatiile, dar in epoca zionului orasele erau un fel de patura peste natura. Traiau cu ea.
Era un pusti la o cresa care era singurel. Asa ii placea. Avea totusi energie sa fie normal, doar ca inca parea bizar caci incerca mai mult sa se joace singurel. Pustiul statea ca si orice copil, mult la cresa, caci chiar si cei crescuti acasa erau asa datorita modului in care orasul te tragea in exterior ca si grup. Si ce implica asta... este chiar o aparare a omului fata de natura care crestea cu ei impreuna si evident, salbaticiunile ce mai treceau prin orase.
Totusi si in lumea asta erau oameni care se tineau bine pe picioare fiind mai... cum zicem noi, in mod civilizat... salbatic... adica singur, de fapt.
Copilul crescu intre animale, caci, cum spuneam asa fusese lasat, si se juca prin salbatiicie, cu animalele, singur, deci far de altii, in mod civilizat. Astfel le mai aducea printre oameni, aratandu'le tot soiul de trucuri.
Problema era alta. El incercase, ca un mic copil ce era, sa cucereasca cu animalele un teritoriu... in pace... Astfel canta.
Oamenii nu stiau exact ce facuse copilul, dar oricum nu le placea ca el sa fie cu card dupa el prin oras, deci de cand incepuse sa mai aduca cate un animalut, il luau, incercand sa il faca sa cucereasca regnul animal eventual... Ceva care sa li se para grandios...
El pana la urma isi lua un animalut si renunta sa se mai joace cu ele, incercand sa se joace si cu oamenii, care erau distanti deja fata de el, din cauza ca vroiau ca acesta sa isi continue drumul.
Trai cu acest animal pana cand reusi sa ajunga in societate, iar animalul il facu sa inteleaga ca vrea sa fie singur... culmea... si incerca sa plece.
Copilul chiar incerca sa il ajute sa plece in salbaticie si probabil ca acolo si ajunse. Astfel trecu la ode. Un fel de poezie cu actiune ritmata si sentiment.
Culmea, ca tot vorbim de ea, e ca animalul incerca sa il copieze pe om. Incerca sa invete tot dupa regulile copilului, astfel incat copilul sa se poata folosi de ceea ce a cucerit si putea cuceri, din cauza ca erau a le lui de drept, si ba chiar se ingriji in salbaticie sa faca regii cu animalele sa il faca pe copil sa nu uite sa fie asa cum este el.
S'ar zice ca aici se incheie povestea. De fapt nu. Copilul crescu mai apoi cu parintii, care il luasera acasa si ca si semn ca el, copilul, deveni un sociabil, ii schimbau animalele de casa des, in asa fel incat copilul sa nu poata lua legatura cu copilul.
Animalele deja incepusera sa faca spre capul copilului urme, care lasau trase, si se lasau cu ponoase aduse unui copilandru deja, in asa fel incat copilul putea prezice ceva dupa cum se miscau, imbolnaveau si mureau animalele.
Ajunse copilul adult. Mai traia cu familia. Era inca acasa. Nu era inca in societate, caci ajunse sa se imparta cum nu se impartea nimeni pe vremea aceea, de care sa se stie, prin Zion.
Copilul avea un caine in vecinatate care era foarte intelept. Asa ii parea. Era un fel de copilandru la randul lui.
Amandoi incepusera sa aibe probleme cu cum se comportau oamenii, si era vremea... Era vremea sa ce?... Sa ajungem la un paradox... Sa ajungem la o enigma... Ce putea sa se intample ulterior? Ei devenisera prieteni. Un fel de lampe de lumina unul pentru celelalt. Se duceau si, fiind fiecare in treaba lui, ajunsera sa controleze lucruri prin lumea Zionului. Putem zice o noua epoca? Da, si nu...
In timp cainele ajunse sa fie cainele sau. Se plimbasera mult impreuna. O familie il ajuta sa il aibe. La ei locuia cainele, si baiatul locuia inca cu familia... Avea cum sa isi inceapa o familie de acolo si asta si incerca sa faca... Mai departe nu prea conteaza ce s'a intamplat... Asa ca va las cu o alta imagine asupra orasului de colegi de carcera. Sau o fi pentru, sau si...

colegi de camera

Si se nascu unu in Zion asta; din crestere spirituala ajunse. Traise in fiecare planta si animal care era pe acolo si se gasea intr'o situatie foarte ciudata.
Isi cauta mama si familia, dar numai stia din ce planta pornise sa... fie.
Incepu sa se concentreze in a'si gasi trairile cele mai pure prin incercarile sale de a consuma si se consula cu cele vii.
Astfel incepu sa vorbeasca cu viata. Era un artist. Era solidar. Stia compozitii, stia ode, stia muzica, dar si facea.
Era foarte aparte. Isi cauta in sunetele personale toate legaturile cu cele inconjuratoare.
Si crescu, dar totul se schimba constant. Lucrurile pe care le intelegea uneori nu le intelegea. Crescu fara nimeni, dar isi cauta un rost in viata. Facea tot felul de spectacole stradale si de felurite maniere si traia pe unde putea. Simtea intr'un sens ca este peste tot acasa.
Uneori unele povesti nu par sa aiba sfarsit, poate asta e una dintre ele, dar pana la adanci batranete vom afla ca omul acesta a lasat un obicei, sau mai multe, a influentat o cultura, a facut pe toti din Zion mai altfel, sau poate i'a tinut pe linia de plutire... Oricum a avut o viata lunga si nimeni nu poate de fapt sa spuna nimic despre el, caci este un ideal, este ceva ce ar trebui sa fim toti prin informatia care ne sta in celule, ceva ce ar fi bine sa atingem ca sa ne descoperim nemurirea... Sau sa ne gasim linistea in ea... Sau sa ne putem deschide ochii...
Deci erau colegi de camera. Asta ziceam. Era un arhitect. Era un politician. Era un preot ce avea cunostiinte vaste in ale cultelor si a cerului. Era un magician. Si era unu bun cu calculele.
Ei stateau intr'o camera. Ei erau cinci. Nu puteau sa se inteleaga in mod special, fiind foarte galagiosi fiecare cu celalalt si cu altul si cu altul, dar cumva se intelegeau.
Deci era o camera. Foarte zgomotoasa si in ea treceau zilele cu carul.
Cate camere sunt?
Lucrurile stau bizare in locuri care sunt in astfel de locuri. In Zion erau multe camere. Asta spunea ceva. E paradoxal din nou. Cam de cate ori s'ar fi putut gasi grupul repetat in camere si calere si camere. Mici sau mari. Inchise sau deschise.
Ei se inaltau in a fi prieteni cumva.
Cati erau deja? Doua sute cinzeci si cinci? Nu se stie. Lucrurile stau foarte ciudat. Nu stim de fapt cum erau, caci erau intr'o camera.
Dar vine muzica orasului. Ei au precis un om care ii sustine inafara. Se plimba. Se gadeste. Vorbeste. Asculta. Era o ocupatie stranie. Ne putem imagina cele mai adanci gandiri in ce poate fi acela, dar dam de ideea ca e clar un om cu prejudecati bilaterale si multilaterale, incat isi tine viata in contexte in care combina un interes cu altul si joaca un joc. Un joc propriu al sau. Un joc in care de fapt nu stie cati dintre cei ce umbla cu el sunt sau nu in ipotetice camere.
Mai vedem. Nu putem spune ca acesta nu are un scop. Poate dam de saisprezece si descoperim patru.
Zion asta avea camere multe si din cele mai felurite din cate intelgem. Unii par a fi in camera lor si altii in camera cu altii.
Vorbim si de muzica orasului. Cum se tine ea?
I primul rand putem vorbi despre paznicul acesteia. Era unul ce statea in paza si nu misca. Sta la ipotetica 'usa'. Sta si numara timpul. Sau putem spune paradoxal ca timpul il numara pe el.
Acest el este de fapt un om la clopote, nu? Este un cocosat al turnului cu ceas ce bate la ora fixa, dar trebuia dirijat. Muzica orasului pare mult mai statica. Pare mult mai legata de ceva ce nu da ritm, ceva linear, ceva ce mai degraba pare ca nu misca.
Acum intelegem care este treaba cu 'usa'. Poate intelegem, poate nu defapt, dar important este ca usa ne intelege pe noi. Poate fi inchisa sau deschisa, dar noi ne putem afla inauntrul sau inafara ei. Asta e iarasi aradoxal, caci la urma urmei poate ca sunt doi paznici, sau un portar, care sta de orice parte poate si se 'joaca' cu usa dupa necesitate.
Acesta este Zionul. Un oras al usilor. Inchise sau deschise. Ipotetice sau nu. Cu tureta, simple sau duble. Cu balamale sau pe sine.
Oricum, noi mergem mai departe.
Zionul are muzica lui. Asta este clar. Muzica orasului se face in cunostintele noastre prin zumzetul 'camerelor', miscarile 'usilor' sau cuantica 'plimbaretului'.
Chestia e ca in oras este nevoie si de paza maselor si de ingrijirea lor si de protejarea 'tezaurului'.
Tezaurul este orice obiect ce este si nu poate fi lasat deoparte, dar nu se prezinta ca find ocult. E dificil de a vorbi despre asta, dar in primcipal avem 'jandarmi' si avem 'doctori' si avem 'pompieri'. Avem interventii de fapt.
Acestia trebuie sa zumzaie prin oras ca sa se poata descurca. Muzica lor este paradoxala de asemenea. Treaba cu ea este ca te'ai astepta sa fie doar in caz de munca si nu in 'joaca'. Intervine o problema. Problema este ca acestia trebuie sa se si antreneze si nu trebuie sa fie luati in deradere. Chiar si cei antrenati trebuie sa se mai antreneze, sa mai verfice rute si sa se gandeasca sa fie cat mai de folos posibil, ca sa nu intervina lamentare.
Astfel trecem la un haos.
Nimeni nu stie mare lucru despre interventii. Acestia fac treaba, se joaca sau se antreneaza, atata timp cat nu se intampla nimica grav, acestia traiesc intr'un univers a lor personal si se descurca cum pot pentru ca Zionul si orice alta asezare de altfel sa fie in regula, caci ei tin de fapt legatura si cu Lumea, astfel incet sa poata sa preconizeze ceea ce se intampla si sa fie in mod constant paradoxul de care Lumea are nevoie, fara ca aceasta sa fie deranjata, dar sa fie in acelasi timp si simtiti.
Oricum paradoxul intervine in faptul ca acestia, am putea considera, ca pot sa isi ia lumea in cap si sa faca una si alta in asa fel incat sa fie un figurativ 'zid'. Controlat. Problema ar exista, dar nici ei nu isi pot da seama care se 'joaca' si care 'lucreaza' si care 'sta'. Astfel zumzetul lor ii tine chiar pe ei in miscare continua si astfel se formeaza o 'coalitie'. 'Coalitia sunetului haotic'.
De fapt fiecare variata de camera are liniaritatea sau frantivitatea lui personala; astfel se tin asezari; astfel asezari ne tin.
Si se nascu unul. Nu prea stia nici in clin nici in maneca. Era un om nou. Era un ceva ce era ca un burete. Muzica, informatia si linistea erau cele ce il puteau face sa se miste. Sau sa stea. Sa danseze, sau sa se bata.
Clar este ca muzica orasului prin toata complexitatea ii ofera 'usi', 'camere', 'baluri' si 'interventii' de toate felurile si acesta creste si creste si creste, ajungand sa fie cu familie ce formeaza la randul ei 'utilitatile'.
Poate acesta s'a nascut, de fapt poate nu s'a nascut. Timpul e paradoxal. Poate asteptam sa moara primul ca sa urmeze altul.
Poate e mai bine sa nu ne hazardam in a face presupuneri.

colegi de viata

Problema apare din diversitate si asta spune totul.
Lucrurile stateau clar. Aparu unul care scria muzica si asta statea inj mijlocul centrelor energetice. Astfel erau mai multe cicluri in acelasi ciclu.
Altul desena foarte bine, altul canta foarte bine, unul dansa foarte bine. Unul altul, dupa care? dupa altul. Treaba se simplifica cand spunem lucrurilor asa, dar nu ne asteptam la o schimbare de pasi.
Cu asta am spus totul. prezentul , trecutul, viitorul. Trairea, prefata, autorul.

aiki apa si foc
       tandemul din tine dintre doua elemente duce spre oncederea in drumul just si principial

       pamant si lemn
       prin relatie de coerenta se atinge adulpoarea citadinoasa pe alocusi sau anevoioasa in compendiu

       cimentul si nisipul

       nori si cenusa

fuzionismelic este drumul celuia ce se incarca a prea

jumji cioara cobra

          felin magg

        vulpenstiyixst

             miscarile naturale trebuie si se aereaza prin curent energie colizic nealteric

            onomavudi maybs
cirtrispinovinosid