Amazia. Final cu iluminatisme si tahlc.

AMAZIA

(istoria omenirii)

 (o impresie iluminati, un pamflet daca vreti, o interpretare a vietii sfinte)

Si la inceput a fost sunetul, toate traiau in ordinea luminii, dar lucrurile acelea sunt prea greu de descris pana si pentru primii oameni care se zice ca traiau si ei impreuna cu D'zeu si zburdau printre minunatiile haosului sau ordinii, asa cum parea pentru fiecare.

La inceput D'zeu a facut cerurile si pamantul, avea un om drept, dar prins in ale vremii panze.

Pamantul era pustiu si gol, peste fata pamantului se invarteau ape intunecate si omul era mai degraba un cocon, hiberanand la dreapta D'lui si plutind pe deasupra apelor. Totul parea sa fie cumva bine primit.
Astfel D'zeu a trecut mai departe si a zis : Sa fie lumina ! Si a fost lumina.

Lumina parea sa fie buna, si D'zeu a despartit lumina de intuneric. Lumina s'a decis ca se va numi zi, iar intunericul, noapte. Astfel a fost seara si apoi dimineata ; aceasta a fost numita ziua intai.

Legile pareau sa fie inca functionale, dar omul simtea deja nevoia sa fie mobil, si astfel D'zeu a zis :

Sa fie intindere intre ape, si ea sa desparta apele de ape. Si s'a facut intinderea, si ea a despartit apele care sunt dedesuptul intinderii si apele care sunt deasupra intinderii, ba mai mult, a aparut ploaia, care i'a priit omului ca si un dus rece dupa o zi in cuptor, de altfel asa a ramas si in mintea omului ca fiind cea mai buna patanie, ce merita si cautata, ba chiar apreciata in intregul sens al cuvantului.

D'zeu a lasat intinderea de deasupra sa fie numita cer, iar ce il acopera nori. Astfel a fost o seara si inca o dimineata si asa a trecut a doua zi.

D'zeu a lasat intinderea de sub picioare sa fie numita pamant, iar apele ce il despart sa fie numite rauri, fluvii, mari, oceane, lacuri, functie de dimensiunea si miscarea lor. S'a hotarit ca acest lucru era bun.

Astfel D'zeu a continuat, si a zis : Sa dea pamntul verdeata, iarba cu seminte, pomi roditori si sa creasca formatiuni verzi in ape, sa aiba samanta lor pe pamant.

Omul parea sa se anime, sa fie mai in largul lui, si a ramas ca fiind un lucru bun.

Astfel a fost o seara si o dimineata ; astfel a fost ziua a treia.

D'zeu a zis peste noapte care era intunecata : sa fie niste luminatori in intinderea cerului, ca sa desparta ziua de noapte, sa ramana ca semne, care sa arate vremile, zilele si anii.

Astfel D'zeu a facut cei doi mari luminatori, ceva mare ziua, si altceva mai mic noaptea cu stelele. Si acest lucru a fost considerat bun.
Cel de ziua ardea si cel de noapte reflecta.
Lucrurile astea aveau legatura si cu apele caci le facea in adevaratul sens al cuvantului sa zburde prin lume ca si niste stouluri de fluturi sau roiuri de albine sau stoluri de ciori.

Astfel a trecut o seara si o dimineata, si a fost ziua a patra.

D'zeu a zis : Sa misune apele de vietuitoare si sa zboare pasari deasupra pamantului pe intinderea cerului

D'zeu a facut pestii mici si mari, dupa soiurile lor ; a facut si orice pasare inaripata dupa soiul ei.

Omul parea sa invete de la ele miscari care mai de care mai folositoare, in joaca, imitand miscarile vietuitoarelor existente, si s'a hotarat ca e bine.

Cresteti si inmultiti'va si umpleti apele marilor, sa se inmulteasca si pasarile pamantului.

Si toate au inceput sa danseze pe suprafetele noi si sa cauzeze la randul lor alte lucruri minunate care sa fie de folos lumii sau sa le fie cu morala.
Astfel a trecut o seara si o dimineata, aceasta a fost ziua a cincea.

Omul parea sa fie foarte implicat in hotararile acestea, si D'zeu a continuat zicand: Sa dea pamantul vietuitoare dupa felul lor, taratoare, de unde omul invata sa pandeasca, vite, de unde omul a invatat sa se pazeasca, si fiare pamantesti, de unde omul a invatat sa atace. Asa a fost si a fost cu folos hotarand din nou ca este bine.
Omul parea sa reactioneze la ele si sa se intinda in miscari zvelte dupa ele prin tot taramul, invelindu'se in cele mai felurite lucruri pe care le gasea.

Astfel a trecut o seara si o dimineata, si asta a fost ziua a sasea.

Veni si ziua a saptea, cand omul era deja in mijlocul salbaticiei si D'zeu a vazut ca omul suferea de singuratate si a creat femeia din pamant in fata ochilor sai, si pe el l'a numit Adam si ei i'a lasat numele Lilit. Cresteti si inmultiti'va dupa chipul nostru si dupa asemanarea noastra, stapani peste toate vietuitoarele pamantului si apelor, si aveti grija de ele sa va fie de folos in intamplarile care va urmeaza.

Si D'zeu a zis : Iata ca v'am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant, si orice pom, care are in el rod cu samanta : aceasta sa fie hrana voastra. Si dintre vietuitoarele pamantului cele care va sunt pe masura si mai ales cele pe care le'am lasat sa consume verdeata si samanta: si aceasta sa va fie hrana.

Ele nu sunt diferite fata de ceea ce sunteti voi, dar este ceva diferit. O sa intelegeti.
Feriti'va de fiare, dar sa nu aveti frica de ele, ca nu va vor ca si hrana daca nu le provocati, ele traiesc dupa regulile salbaticiei, voi traiti ca si ele, dar aveti si din firavitatea unei flori si din forta unei furtuni.
Totul este ca si cum am zis sa fie. Lucrurile sunt diferite, dar ele nu se pierd, se schimba.

Si astfel a trecut inca o seara si o dimineata. O zi cat de cat odihnitoare.

Dar aici se opri facerea. D'zeu era inca foarte aprope de oamenii ce au fost facuti, dar intre ei intrase deja o problema, pe care D'zeu isi luase cel putin doua zile sfinte de pauza ca sa o urmareasca.
Lilit nu parea sa stie nimic din ce a fost, ea reactiona mai degraba la cele ce se intampla si se juca cu toate, dar cu maiestrie.

Apoi D'zeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit, si pusese acolo omul pe care'l intocmise. In gradina ceea erau formele pamantului de care se poate mai divers, erau si munti si dealuri si campii si plaje intinse si faleze periculoase.

Si facu D'zeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi, placuti la vederesi cu roade bune de mancat, deja de mai multe ori; iar in mijlocul raiului era pomul vietii si pomul cunoasterii binelui si raului.

Si din Eden iesea un rau, care avea brate si ele ieseau diferit in mare ; li s'a spus unui ce iesea puternic estuar, acesta lasand o palnie dupa el care se ducea dintr'un anume punct catre mare, iar celorlalte doua, delta, ca ele formau pamant cu ierburi si era loc bun pasarilor cerului ce vroiau sa stea mai adapostite. Numele celui singur era Bardi, iar celelalte erau Fison si Sulina.

In dealuri se afla aur, bdeliu si pietre onix. Ei numeau acel loc Havila.

Muntii erau inalti, unul avea in varf o piatra ce arata ca si fata unui om, i se zicea Sfinxul Omul, asa ii zicea Adam. Acesta ajunse in toate locasurile pe cal, dar acolo fu greu de urcat pe cal si facu drumul pe jos. Lilit il astepta cu caii si inca nu vorbea cu Adam, in principiu din cauza ca nu se puteau intelege. Invata de la statuie sa foloseasca caciula sau cioclul cum ii mai ziceau, caci asa arata formatiunea respectiva. Celalalt munte avea o formatiune despre care urma sa invete mai tarziu ; iar un altul fumega constant si curgea ceva din adancurile pamantului.
Li se interzise sa faca unele lucruri, caci erau parca atacati de ele, dar Adam se prindea repede de miscarile care se intamplau.

D'zeu vorbea despre acel loc ca avand o intrare in Iad, si ca cei ce nu urmeaza legile Lui vor ajunge in acel loc. Dar D'zeu mai avea reguli in privinta gradinii : ii spuse lui Adam sa nu consume din pomul vietii doar in zilele de odihna si nu cumva sa consume din pomul adevarului si cunoasterii caci negre ii vor fi zilele.

Adam vazu ca nici animalele nu se apropie de pomul interzis si intelese regula. Dar Lilit incepu sa ii explice lui Adam mai mult prin semne si prin cuvinte ce Adam nu le intelegea, cum ca vrea sa faca fructul interzis prin foc, adica sa faca ceva fiert intins in propria zeama sau depinde cum reactioneaza fructul si sa il consume impreuna cu el. 
Adam ii interzise.

Si D'zeu a zis: Nu e bine sa fie omul singur, sa'i facem ajutor potrivit pentru el. Sa incercam sa ii facem viata mai usoara.

Adam descoperi deja focul, jucandu'se cu diferite pietre, si calul pe care le numi el insusi asa.

Si D'zeu care facuse din din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le aduse la Adam ca sa vada cum le va numi; asa ca toate sa se numeasca cum le va numui el.

Lilit se simtea tinuta la distanta asa ca se supara si pleca des sa se plimbe prin gradina. Si descoperi si ea ce se gaseste in gradina; dar nu stia prin ce trecuse Adam si nu putea sa zica ca le vazu pe toate.

Si a pus Adam nume tuturor animalelor si pasarilor cerului; dar pentru Adam nu se gasi ajutor de potriva lui.
Lilit parea pierduta in salbaticie.

Toate acestea se intamplara in cateva luni dumnezeiesti.

Iar apoi a adus D'zeu somn greu deasupra lui Adam; si daca a adormit, Lilit se plictisi si pleca singura in salbaticie si hotari sa nu se mai intoarca.

Si D'zeu a luat una din coastele sale si a plinit locul ei cu carne.

Iar coasta lui Adam o facu D'zeu femeie si a adus'o lui Adam.

Si a zis Adam : Iata aceasta'i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, Eva, pentru ca este luata de si din barbatul sau: Adam.

Si Eva il intelegea pe Adam si Adam pe Eva lui, dar Eva era copilaroasa, se juca cu ce vedea in jurul sau, cam cum facea Adam cu animalele cand le numi, dar parca mai nepriceput, si atunci Adam radea si arata ce invatase el.

De atunci ramase regula ca lasa barbatul pe tatal si pe mama sa si se va lipi de femeia lui, si vor fi amandoi un trup. Si cei doi asa erau, se completau unul pe altul, desi amandoi mai aveau momente cand se blocau. Adam incerca sa invete toate obiectele de care are nevoie, si Eva studia toate poamele pamantului.

Dar Eva dadea tarcoale tuturor pomilor.

Sarpele era insa cel mai siret dintre toate fiarele pamantului. Si a zis sarpele catre femeie : Dumnezeu a zis el oare sa nu mancati roade din orice pom din rai? Asta iarasi intr'o perioada de somn a lui Adam.

Aproape la fel de sirete era si familia felinelor, dar desi vazusera ce se intampla, stateau si dadeau tarcoale, si nu aveau curaj sa zica nimic, dar se dusera sa il trezeasca pe Adam.

Numai din rodul pomului cel din mijlocul raiului ne'a zis D'zeu sa nu mancam, a spus Eva. Numai de el sa va feriti sa mancati sau sa atingeti ca sa nu muriti.

Atunci sarpele a zis catre femeie : Nu, nu veti muri ! Faceti cum va zic eu cu el si nu vi se va intampla nimica, doar veti ajunge la adevar si la cunoastere, vi se va deschide ochii si veti fi ca si D'zeu, cunoscand binele si raul.

De aceea femeia, socotind rodul pomului bun de mancat si placut la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat, si a dat si barbatului sau ce statea acoperit cu o panza ce o facusera paienjenii si sturzii din diverse materiale ce se gaseau din plante si fructe.

Aunci li s'au deschis ochii la amandoi si au cunoscut ca erau goi, si au cusut frunze de smochin si si'au facut acoperaminte si simteau ca sunt pe moarte.

Atunci Adam se gandi repede si se duse la pomul vietii, gusta din el desi i se paru ca murise si dadu si Evei.

Iar cand l'au auzit pe D'zeu printre rumorile serii, s'au ascuns Adam si Eva printre pomii raiului.

Amandoi pareau sa se intoarca la realitate si stateau unul langa celalalt in tot ce se intampla in jurul lor. O vijelie uriasa care rupea din tot ce atingea si parea sa fie cu reactii dintre cele mai ciudate.
Si a strigat D'zeu pe Adam, si i'a zis : Adame, unde esti ?

Raspuns'a acesta : Am auzit glasul tau in rai, si m'am temut, caci sunt gol, si m'am ascuns.

Si i'a zis D'zeu : Cine ti'a spus ca esti gol ? Nu cumva ai mancat din pomul care ti'am poruncit sa nu mananci ?

Zis'a Adam : Femeia care a ramas cu mine a pregatit din pom si am mancat.

Si a zis D'zeu catre femeie : Pentru ce ai facut aceasta ? Iar femeia a zis : Sarpele m'a amagit si eu am mancat.

Zis'a D'zeu catre sarpe si parca totodata spre tot regnul animal: Blestemat sa fii intre toate animalele si intre toate fiarele, taras sa mergi in felul tau si tarana sa mananci in toate zilele vietii tale.

Si continua D'zeu : Dusmanie sa ramana intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei ; aceasta iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul.

Iar femeii i'a adaugat : Voi inmultii intotdeauna necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale, in dureri vei naste copii, atrasa vei fi de catre barbatul tau si el te va stapani. Sa te loveasca nu va avea voie, mai ales sa nu te urateasca, dar va avea voie sa te pedepseasca cand esti al lui si devi prea sireata in interesele tale proprii si nu ii acorzi atentia care ti'a fost intins.

Iar lui Adam ii spuse : Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale si ai mancat din pomul care ti'am poruncit : Sa nu mananci normal! Blestemat va fi pamantul pentru tine ! Cu oasteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale ! 

Si D'zeu sacrifica din animale si le dadu celor doi haine sa se imbrace.

Spini si palamida iti va rodi pamantul si te vei hrani si cu iarba campului !

In sudoarea fetii tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti, caci pamant esti cu toate animalele tale si pamant vei ramane.

Apoi D'zeu pregati o casa din copacii pamantului si pietre, dar pusese cloaca de serpi in centrul Edenului si scorpioni, ca sa numai ajunga nimeni usor in centrul gradinii la pomii cu pricina.

Si a zis D'zeu : Iata Adam s'a facut ca unul dintre noi, cunoscand binele si raul dupa ce a mancat din pomul interzis, si acum nu cumva sa'si intinda mana catre pomul vietii si sa ia roade, ca are sa traiasca in veci ! Dar blestemat va trai !

De aceea l'a scos D'zeu din raiul cel din Eden pe om, ca sa lucreze pamantul din care fusese luat.

Adam fusese foarte trist din cauza celor petrecute, dar D'zeu nu a mai vorbit nicioadata cu el.

Acesta a trait impreuna cu Eva si facu copii in casa primita si incet isi mari ferma, cu case pentru toate animalele care erau deasemenea suparate pe el, dar se complaceau in situatia produsa. Si facusera toate acestea intr'un an si cateva luni dumnezeiesti.

Cand Adam si Eva avusera gemeni, se hotarara sa se opreasca din facut copii, iar Adam, cum avea incredere deja in rezistenta familiei sale, se duse in salbaticie, si incerca sa comunice cu animalele sa il duca catre sotia sa veche, sa se impace cu ea, chiar daca nu se intelegeau in vorba.

Acesta gasi o intrare in munte inspre care, in treacat animalele ii facura semn catre locul acesta.

Pestera fuse aranjata frumos , pe placul ochilor lui Adam, erau tot felul de materiale ce el abia le descoperise, si obiecte din pamant de langa pestera, si desene pe pereti, si toate aranjate langa desene cu intamplarile vechi ale lor, doi copii de D'zeu.

Adam incerca sa vorbeasca cu Lilith si lasa si de la el in incercarea de a vorbi deschis.

Astfel ii povesti ei ce discutase el cu Eva cand au mancat din pomul interzis, iar aceasta ii spuse ca la ea a venit un animal batran si a murit, astfel isi facu si ea haine.

Cei doi hotarara ca aranjamentul acela sa se numeasca biserica, si cand se intoarsera la casa lui, se uitara spre muntele cu formatiuni de roci interesante si hotarara ca daca vor sa faca un cadou lui D'zeu pentru care sa isi umpere iertarea, trebuie sa contruiasca acolo o biserica.

Dar prima data Adam ii construise si ei o casa ca sa aiba si familia ei unde sa locuiasca.

Si lucrara familia lui Adam care ramase in Eden la aceasta pana cand incepura sa ii ajute si animalele .

Iar cand D'zeu vazu frumusetea cu care viata lucra la o cladire dedicata lui, decise sa faca o ultima minune in viata lui Adam si ii dadu sansa sa scape din focurile Iadului, daca acesta scoate din vulcan statuile pe care doreste sa le puna in cladirea sa minunata ce o numea biserica.

Astfel familia lui Adam scapase de blestemul greu al vietii si lucrurile pareau sa se duca pe un fagas normal, doar ca trecand anii, biserica devenii un loc caruia lui D'zeu nu ii mai placea.

Oamenii bisericii cereau taxe si jertfe pentru El incat toata lumea parea sa se fi pogorat din nou sub blestemul ce'i daduse lui Adam.

Familia lui Adam se inmultise cum zise Domnul, si se raspandi inafara gradinii Edenului, dar toti vorbeau limba lui Adam si a lui Lilit, cum eva vorbea ca amandoi.

Multe sute de ani dumnezeiesti trai Adam si sotiile sale.

Purcezand la rasarit, oamenii au gasit tara lui Senaar, un ses si au descalecat acolo.

Apoi au zis unul catre celalalt : Haidem sa facem caramizi si sa le ardem in foc ! Si au folosit caramida in loc de piatra, iar smoala in loc de var.

Si au zis iarasi : Haidem sa ne facm un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul.

Atunci s'a pogorat D'zeu sa vada cetatea si turnul pe care'l zideau fii oamenilor.

Si a zis D'zeu : Iata, toti sunt de un neam si vorbesc aceleasi limbi, si iata ce s'au apucat sa faca, si nu se vor opri din ceea ce si'au pus in gand sa faca, chiar daca asta nu le foloseste probabil niciodata !

Haidem dar sa ne pogorim si sa amestecam limbile lor, ca sa nu se mai inteleaga unul cu altul.

Si cand cantau mai cu placere si lucrau mai cu spor, cobora D 'zeu peste ei si au incetat de a mai zidi cetatea si turnul.

Pasarile cerului incepura sa se invarta in jurul turnului, si fiarele pamantului se apropiara de acesta ; rinoceri si elefanti incepura sa se impinga in el si astfel, daramand turnul ii si speriara pe oameni, impreuna cu restul fiarelor si ii imprastia pe intreg pamantul.

De aceea s'a numit cetatea aceea Babilon, pentru ca acolo a amestecat D'zeu limbile a tot pamantul si de acolo i'a imprastiat D'zeu pe tot pamantul.

Dar tot de acolo toti intelesesera ca trebuie sa numai faca copii decat de la treia generatie intre ei, si astfel incepura si ei sa se impreuneze intre ei, sa respecte legea Domnului.

Dar vorbind legile noi, incepura sa creada ca nu le inteleg bine vorbind toate limbile cunoscute ale Domnului.

Dupa aceea a zis D'zeu lui Noe, fiu dintr'o familie mai credincioasa : Iti vei face o corabie din lemn si data cu smoala si vei intra tu in ea, si impreuna cu tine vor intra fii tai, femeia ta si femeile fiilor tai.

Iata cum s'o faci : corabia sa aiba trei sute de coti in lungime, cinzeci de coti in latime si treizeci de coti inaltime.

Sa faci corabiei ferestre de un cot si sa faci un rand de camari jos, altul la mijloc si altul sus.

Sa intre in corabie din toate animalele, din toate taratoarele, din toate fiarele si din tot trupul, cate doua, parte barbateasca si parte femeiasca ca sa ramana in viata impreuna cu tine.

Din toate soiurile de pasari inaripate dupa fel, cate doua, parte barbateasca si parte femeiasca, asa si din plantele ce sunt de mare importanta in ferme, cum ca si celelalte vor fi in siguranta, semintele lor hibernand in pamant.

Iar tu ia cu tine din tot felul de mancare, cu care sa va hraniti, ingrijeste'te ca sa fie aceasta de mancare pentru tine si pentru acelea. Dar in ziele ploii sa nu mananci carne, ci doar din roadele pamantului.

Noe se mira la vestea Domnului si incerca sa se roage sa nu vina ziua in care trebuie sa faca un asemenea lucru, dar D'zeu ii raspunse ca este hotarat si ca nu se va razgandi din marele sau plan, ca familile oamenilor s'au indepartat de la cuvantul sau si nimeni si nimic nu merita sa traiasca ca sa traiasca in pacat.

Si incepu Noe sa faca intocmai cum ii poruncise D'zeu. El a inceput sa stranga arbori din padure, si o ruga pe femeia sa si pe copii sai si familile lor sa caute sa invite animalele si sa stranga plante.

Animalele pareau sa inteleaga ca urmeaza sa se intample ceva si venira in mare parte singure la prima chemare a familiei lui Noe.

Mancarea ramase sa fie stransade toti, si pentru ei si pentru animale, de toti, si incet sa fie pusa direct in arca in locurile pe care noe incepuse sa le construiasca.

Veni D'zeu cand arca era gata, caci dura ceva ani dumnezeiesti, si zise : Peste sapte zile eu voi varsa pe pamant, patruzeci de zile si patruzeci de nopti si am sa pierd de pe fata pamantului toate fapturile cate am facut.

Noe insa, cand a venit asupra lumii potopul de apa, era de sase sute de ani.

Si a intrat Noe in corabie, intocmai cum i se poruncise, ca sa scape de apele potopului.

Din pasarile curate si din pasarile necurate, din animalele curate si din cele necurate, din fiare si din tot ce are viata pe pamant.

Au intrat la Noe in arca perechi, parte barbateasca si parte femeiasca, intocmai cum ii poruncise D'zeu.

Trecura cele sapte zile si veni pe pamant apele cerului.

Si a plouat pe pamant patruzeci de zile si patru zeci de nopti si a crescut apa mereu si a ridicat corabia, si aceasta s'a inaltat deasupra pamantului.

Si a sporit apa pe pamant atat de mult, incat a acoperit toti muntii cei inalti care erau sub cer., ridicandu'se cinsprezece coti mai sus de ei.

Si a murit tot trupul ce se misca pe pamant : pasarile, animalele, fiarele, toate vietuitorele ce stateau pe pamant si toti oamenii.

Apa crescu mereu pe pamant, o suta cincizeci de zile.

Pe ferestrele arcai se mai observau acum ca se oprise potopul, Noe mai observa cateva formatiuni, pareau sa fie case care fusesera rapid transformate in barci, si mai erau aprope de unele vietuitoarele apei unii oameni pe pluta, impreuna cu animale de ale casei, cum ar fi caini sau pisici, si pasari care se asezau de'a dreptul lor.

Abia mai rezistau, cele care scapasera, de foamea care suferisera, dar toti care reusisera sa se ajunga unul pe altul cu plutele si barcutele lor, stateau agatate una de alta cat puteau de aproape si in forme cat mai deosebite de flori sau faguri, ca sa se echilibreze intre ele si sa nu cada prada apei.

Dar Noe nu indrazni sa creada ca D'zeu a lasat sa traiasca si alte animale si atunci a dat drumul unui corb, ca sa vada daca se retrag apele pe pamant. Acesta pleca si nu se mai intoarse pana ce apa nu s'a retras de tot.

Atunci Noe, ca sa verifice a trimis si un porumbel sa vada daca gaseste ceva folositor lui sau ceva semn ca a revenit calmul pe pamant si pot iesi din barca.

Cand se intoarse porumbelul cu o ramura de maslin, se auzi vocea Domnului : Iesi tu si familia ta, din corabie ! Si scoate de asemenea toate vietatile care sunt cu tine si vezi de iti a continua viata cum ai facut si inainte, cu ele impreuna ca sa cresteti si sa va inmultiti pe toata fata pamantului.

Apoi din cele ce crescusera in numar pe arca, Noe a facut jertfelnic prin ardere in numele Domnului.

Si D'zeu placu mireasma produsa si a zis D'zeu pregatindu'se parca sa vorbeasca cu Noe : am socotit sa numai blestem pamantul pentru faptele omului, pentru ca cugetul inimii omului se pleaca la rau din tineretiile lor si nu voi mai pierde toate vietatile, cum am facut.

De acum cat va trai pamantul, semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea nu vor mai inceta.

Si a binecuvantat D'zeu pe Noe si pe fii sai si pe ceilalti ce au scapat, caci toti credeau acum in puterea Domnului, si nimeni numai voia sa iasa din cuvantul sau.

Si a mai zis D'zeu : Iata, eu inhei legamantul meu cu voi, cu urmasii vostrii de dupa voi, si cu tot sufletul viu, care este cu voi : cu pasarile, cu animalele si cu toate fiarele pamantului, care sunt cu voi, si vor fi, si inchei acest legamant cu voi ca nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop sa pustiasca pamantul.

Apoi a zis Domnul iarasi catre Noe : Iata ca semn al legamantului pe care'l inchei cu voi si cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam in neam si de'a pururi, pun curcubeul meu in nori, ca sa fie semn al legamantului dintre Mine si pamant.

Acesta se va vedea cand voi aduce nori deasupra pamantului si'mi va aduce aminte de legamantul meu pe care l'am incheiat cu voi si cu tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pamant.

Si s'au numit fii lui Noe : Sim, Ham si Iafet, si tuturor li se nascusera copii dupa potop : Gomer, Magog, Madai, Iavan, Elisa, Tubal, Meseh, Tiras, Aschenaz, Rifat si Togarma, Tarsis, Chitim si Dodanim, Beleu, Mandrunu si Iafet.

Si multi fii urmara dupa acestia. Domnul lasase pace si aceasta parea sa nu fie dominata din nou de rau.

Dar trecu vreme multa. Multi oameni se nascusera si multi murisera, ca sa se intoarca iar pe pamant sau sa se duca in dreapta Tatalui.

Oamenii incepusera sa se cerne deja : sa aibe asezari linistite, cum era si orasul Gomora, sau sa aibe asezari vivace, cum era si orasul Sodoma si probabil si multe altele...

Dar aceste orase nu erau toate orase sub placerea Domnului.

Chiar in orasul Gomora se intamplau toate faradelegile in spatele usilor inchise. Totul parea normal de afara, dar te mirai uneori de ce oameni puteau sa scoata pe usi acel oras. In interioare uitau de femei si barbati, uitau de tot si de toate si se mucegaiau incet cu totii.

In orasul Sodoma toate se intamplau pe strada sau in case deschise ca toata lumea sa le vada. Erau si case care traiau in bunatate daca le luai pe interior, dar pe strada te mirai ce putea ramane dupa nopti de dezmat si plimbari. 
Era defapt cam la fel de dezstrabalat in ambele orase, dar nu puteai spune ca sunt identice.

In orasele astea traia si Lot, era un judecator corect si pedepsise multa lume pentru faradelegile produse. Judecatori isi aveau locul la intrarea in cetate, sa nu treaca om care nu poata fi recunoscut daca se intampla ceva, desi in ambele cetati ce erau sub acelasi imperiu se intamplau vrute si nevrute si judecatorii cu greu isi faceau treaba fiind considerati mai degraba nebuni ca ascultau de legile Domnului, cum alte legi nu erau pe vremea ceea.

Si venira la Lot niste barbati si i'au spus : Pe cine mai ai aici ? Gineri, fii si fiice, si tot ce ai in cetate : scoate'i din locul acesta.

Caci avem sa nimicim locul acesta, pentru ca a ajuns mare plangere inaintea Domnului impotriva locuitorilor lui. De aceea ne'a trimis D'zeu, ca sa'l nimicim.

Lot a iesit si a vorbit cu ginerii sai, care luasera pe fetele sale : Sculati'va ! a zis el, iesiti din locul acesta caci Domnul are sa nimiceasca cetatea. Dar ginerii lui crezusera ca glumeste.

Cand s'a crapat de ziua, ingerii au staruit la Lot zicand : Scoala'te, ia'ti nevasta si cele doua fete care se afla aici, ca sa nu pieri si tu in nelegiuirea cetatii.

Si erau si copii mici in familia lui Lot.

Si fiindca Lot zabovi, barbatii aceia l'au apucat de mana, pe el, pe nevasta'sa si pe cele doua fete ale lui care erau acolo cu copii si l'au scos, l'au lasat inafara cetatii.

Dupa ce i'a scos afara, unul dintre barbatii aceia a zis : Scapati'va viata si sa nu va uitati inapoi, si sa nu te opresti in vreun loc din campie : scapa la munte, ca sa nu pieri.

Lot le'a zis : O, nu ! Doamne ! Iata ca am capatat trecere inaintea Ta , si ai aratat mare indurare fata de mine, pastrandu'mi viata ; dar nu pot sa fug la munte, inainte, ca sa nu ma atinga prapadul, si voi pieri.

In drum spre munte se afla o padure mare si nu o pot depasi. Iata acolo cetatea aceea mica. Oh ! De as putea sa fug acolo,.. este asa de mica... Si sa scap cu viata.

Si El a zis : Iata ca iti fac si hatarul acesta, si nu te voi nimici daca mergi in cetatea de care vorbesti. Dar tine seama cum te duci, cetatea aceea este mai degraba salbaticie si nu stii cum te vor primi.

Grabeste'te de fugi in ea, caci nu pot face nimic pana nu vei ajunge acolo.

Cetatea se numea Megicani si Lot a ajuns la ea cand rasarea soarele pe pamant.

Atunci Domnul a facut ploaie peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc de la Domnul din cer.

A nimicit cu desavarsire cetatile acelea, toata campia si toti locuitorii cetatilor si tot ce crestea pe pamant.

Nevasta lui Lot se uita inapoi in timp ce fugeau si s'a prefeacut intr'un stalp de sare.

Ajunsi la cetatea Megicani locuitorii nu ii lasasera sa intre pana ce nu dovedeau ca sunt buni de a intra.

Si D'zeu le'a zis : Odihniti'va si cand vine ziua din nou, mergeti si vanati ceva vrednic de puterile voastre si dovediti'va puterea de a intra in cetate. Altfel veti muri de foame pana cand va vor fi deschise usile.

Si asa au facut, s'au pus sa doarma ; barbat, femei si copii.

In noapte insa copii s'au trezit, cel putin unul mic care abia putea sa mearga si in liniste s'a indepartat de locasul familiei sale.

Aceasta s'a intamplat intr'o seara fierbinte de vara, pe coastele pravalite ale muntilor Seeonee cand lupii se trezesc din somnul lui obisnuit si scarpinandu'se cu laba dinapoi sub pantece, casca plictisit si incepe sa'si intinda labele una dupa alta ca sa se ma dezmorteasca de somnul ce ii ingreuna incheieturile.

Lupoaica avea patru pui, si tavalindu'se de langa ei, maraii si vroia sa iasa din culcus la vale, cand in pragul usii se vazu o coada stufoasa ce incepu sa scasneasca.langa un pui de om ce parea sa se joace incontin.

Cel cu coada stufoasa era un sacal care se multumea cu resturi pentru a manca si asta si cauta cum nu avea voie sa se ia de copii mici crezand ca'si pierde duhul.

Ceru lupului o coapsa de ied ce ramasese in urma lui, iar acesta i'o daduse.

Va multumesc zise sacalul si le dadu o veste, lingandu'si botul de satie : Mi'a spus tigrul cel mare ca de cum va rasari luna cea mare isi va muta vanatoarea in partile acestea.

Tigrul avea in mod normal locul aproape de raul Waigungha, la douazeci de mile departare de pestera lupilor.

N'are acest drept, spuse lupul, trebuie sa anunte pe toata lumea cand isi schimba locul de vanatoare. Cand va aparea asa va speria vanatul pe o raza de cel putin zece mile imprejur. E schiop din nastere, de aia nu a putut vana decat jigodii. Se vede ca cei de pa malurile raului Waigunga nu il vad cu ochi buni, acum vine la noi sa ne faca inima rea.

In zare se vedea o miscare si se auzi un raget de tigru singur si flamand.

Venise in urma dupa om, dar nici lupii nu il priveau cu respect, era nascut ciunt. Stiau : cauta urmele omului, desi simtea ca e mic.

D'zeu ii daduse intelegere in ale vorbelor animalelor.

Ii era frica de tigru, dar se simtea implinit langa mama de lup.

Intra in cava, zise lupoaica. Acolo vei fi protejat.

Si s'a dus intre puii lupoaicei si s'a cuibarit.

Nu am mai pomenit niciodata asa ceva, si ii zise Mowgli.

Si sari tigrul la Mowgli, caci asa se numea micutul, si asta o facu dintr'o data, dar nu putea trece prin cava prin care intrase puiul de om. Ragea si se strofoca si nu reusea sa ajunga la mai putin de doi pasi de acesta.

Nu ne faci mare cinste ! spuse lupoaica. Esti mare si puternic in mod normal, daca nu te opresti vei muri de mana puiului de om.

Nu se poate asa ceva ; spuse tigrul. Eu il voi prinde pe Mowgli inainte sa il cresteti voi pe acesta.

Si se apropie o pantera. In spate se auzea un urs agale care parea satul si doar interesat de a auzi de unde zarva cauzata in jungla.

De unde zarva asta ? Eu il cautam de cand s'a pierdut prin padure. Il platesc eu, zise rapid pantera, iar ursul se auzi puternic : Il invat eu !

Si D'zeu ii lua lui Mowgli o portie de somn.

Crescu apoi cu ultimele cuvinte ale tigrului : Iti accept plata ! Dar il voi vana pe puiul de om. Treaba voastra daca il ajutati. Si cuvintele ursului : nu'ti fa griji, voi fi mereu langa el.

Crescu intr'adevar Mowgli asa cum auzi.

Dar intr'o zi se intampla sa vina maimutele cu muzica si jocurile lor si furara pe acesta. Si ursul nu putu sa tina pasul cu zborul lor intre copaci. Dar pantera avu. Si hotarara amandoi sa cheme si pe sarpele cel mare sa ajute in cazul lor, caci si acesta avu ceva impotriva primatelor de prin copaci.

Mowgli era printre liane, copaci si brate de maimute pana inspre un templu vechi al junglei. O piramida mai mult distrusa si impanzita de tot felul de vietuitoare.

Intra repede pe o crapatura in fudatie si statu acolo pana cand se terminase lupta.

Pantera lupta cu forta, coltii sai mari lasau urme profunde in pielea maimutelor. Chiar ursul care ramasese in urma se ocupa in a speria o gramada mare dintre acestea. Iar sarpele le intriga in totalitate pe maimute, acestea se temeau dar erau si hipnotizate parca de vorbele sarpelui.

Apuca ursul sa il prinda pe Mowgli, si fugira impreuna inapoi in jungla cunoscuta micutului.

Crescu si mai mult puiul de om si ajunse sa fie urat in randurile lupilor, cum ca el adusese tigrul mai aproape si le sperie prada.

Mowgli hotari sa se bazeze pe fortele proprii.

Fugi la o asezare de taietori de lemne, si se facu placut din start.

In timp scurt se obisnui cu limba oamenilor ca ii repeta fiecarui om toate cuvintele ce le ziceau pana cand invatase toate cuvintele folosite.

Si veni D'zeu si ii spuse : Trebuie sa te obisnuiesti cu oamenii o perioada. Ei iti vor fi scaparea.

La inceput puiul de om avu probleme cu culcusurile oamenilor si se obisnui sa doarma inafara casei, pe prispa larga a uneia, in asa fel incat sa fie mai aproape de cer. Iar lumea se obisnui repede cu el ca era voinic si desi se simti la inceput mai mult animal, ajunsese sa fie foarte umanist si venira oamenii la el sa ii dea voie sa lucreze.

Si il trimisera acestia la vaci.

Pe drum Mowgli se mira la copii care fusesera trimisi cu el, dar nu apuca sa fie foarte mult ca se ivisera fostii lui frati lupi cu vesti :

Acum Mowgli ! Tigrul pe care il cauti nu te cauta, dar daca se apropie noi o sa ne apropiem di nou de tine, acolo in tufe.

Mowgli intelese si statu luni bune cu vacile la pascut si lupii inca nu ajunsera.

O singura sansa ai acum ! Sa rapui tigrul cand ai sansa, altfel viata ta va fi in frica si fuga toata viata ! Ii zise D'zeu.

Se trezi brusc si vazu lupii in tufe ; Si unde este acest tigru ? zise Mowgli. A venit in luminisul de langa faleza de pe rau ! Sta acolo si pare satul, dar cu timp de a'si face planuri !

Veniti de imi impartiti vacile in doua cirede si du cireada ta pe celalalt mal, pe faleza, si cand oi fluiera eu la tine sa le trimiti pe tigeru.

Asa facura fratii sai si se ajunse in punctul decisiv : vacile de pe faleza rupsera pamant cu ele cand se dusera spre tigru, iar Mowgli din partea cealalta ii puse capat vietii tigrului cu o boata foarte mare.

Ca si vanat Mowgli hotatri sa isi ia blana de tigru pe post de semn ca a rapus marele tigru.

Copii satului chemara parintii si proprietarii vacilor sa vina dupa Mowgli cum ca plecase cu vitele.

Se speriara satul de om. Acestia ziceau ca a intrat raul padurii in el si ca distruse cireada, desi Mowgli adusera toate vacile inapoi aproape fara nici o zgarietura, dar a fost izgonit din sat.

In timp ce fusese in sat pusese ochii pe fiica conducatorului si ii facea ochi dulci. D'zeu hotari sa ii apara din nou in vis si sa ii spuse : Ia din sat ce consideri de drept al tau si pleaca cu el in alta locatie, unde poti trai in mai multa liniste.

Se trezi Mowgli si facu intocmai. Ajungea langa sateni si langa iubirea lui cand lasa prazi in fata usilor satului si pana la urma, aratandu'i fetei ca o place, o convinsese pe fata sa plece cu el.

Se dusera departe si faceau ture printre cateva sate de la munte cu prazile lor, Mowgli invatand fata sa prinda dupa legea naturii si dupa tacticile invatate de el in salbaticie.

Se intalnisera cu altii care faceau ca si ei si traisera generatii printre ei pana cand se nascu un prunc chiar in ziua de an nou si fusese trimis in voia apelor.

Pana cand ajunse bebelusul blocat in stuf langa o localitate ce parea ca un rai in mijlocul unui desert larg.

Acolo fusese luat de un barbat fara copii, dar cu nevasta si fusese crescut dupa legile lor.

Dar arata diferit pana si dupa ce trecusera deja ani si ani de zile din viata bebelusului. Acesta fusese denumit Aris. El cauta sa se lipeasca de o fata ce lucra la cel mai mare arhitect, el fiind un simplu hot de buzunare cum se numea pe vremea aceea un baiat cum era si el, liber si fara munca dar care traia dupa vanzarea facuta de ceilalti in piata libera deschisa in oras.

D'zeu ia aparut si lui in vis cu o armata de ingeri langa el, si ii zise : Continua sa descoperi ! Investeste in natura caci aceasta te aduce sa iesi din locurile ce le umbli. Cei ca tine sunt greu de integrat in lumea ce o umbli !

Aris intelese sa caute un loc mai natural si pleca de langa orasul sau in cautare de natura.

Si dadu el in miazanoapte de o jungla plina de tot felul de lighioane.

Si statu acolo ani si ani de zile sa construiasca un orasel al casutei sale printre constrctii ale animalelor cat sa nu le deranjeze.

Si pleca inapoi din sat sa o caute pe Jen, fata din sat ce traia in grija unui arhitect mare din oras.

Aris si Jen isi facusera vise sa traiasca in jungla in ograda mare ce o facu in padure dupa planurile animalelor ce traiau pe acolo.

Astfel facusera un copil mic pe care il numira Adonis.

Si plecara cei doi cu Adonis dupa ei si cautara sa traiasca numai din padurea lor.

Si aveau apa de la ploaie, dus de la soare, baldachin de la paienjeni, tot felul de perle aduse de crabi, ca ei erau in preajma unei mari.

Dar nu traisera nici un an si incepura sa aiba probleme.

Venira oamenii din oras sa le cumpere tot felul de obiecte, cum ca stiau ca sunt bogati.

Si vazu el de la D'zeu, prin focul ce se facuse : Familia ta e in susul raului ! Tu esti fiul naturii !

Si se trezi brusc ca niste primate mari si fioroase cum nu se mai vazusera pana atunci il prinsesera pe micul Adonis si l'au luat cu ele in padure.

Pleca rapid in jungla in apropiere, batand toti masculii mari ce erau printre fiarele padurii si spunandu'le pe limba lui ca isi cauta copilul.

Nu reusi in primele zile nimica si cand trecu pe acasa si pe Jen o furasera oamenii din susul raului.

Se ruga lui D'zeu si acesta ii raspunse : Cauta in cava din muntele ce e aproape de marea asta si vei gasi regulile dupa care sa traiasca oamenii din clanul tau, dar fa lucru asta dupa ce iei toate animalele cu tine.

Se puse Aris si facu intocmai. Ajunse in cava despre care spusese Domnul si gasi in foc doua tablite pe care erau poruncile acestuia.

Si sa te duci cu ele sa iti cauti oameni din satele pe care le cauti sa ii convingi ca sunt poporul tau.

Si lua Aris tabletele cu el si cand iesi din cava vazu in fata lui maimuta cea mai mare a poporului primatelor cu una slaba dar la fel de mare care tinea pe Adonis deasupra capului.

Acesta cazu in genunchi multumi lui D'zeu si animalelor de toate felurile ce s'au adunat in jurul lui si a strigat : Catre oameni.

Si tinand in maini tabletele si el deasupra capului si cu pruncul sau inhamat la corpul sau, porni catre oameni sa o recupereze pe Jen a lui si sa isi gaseasca poporul.

Intra in primul sat cu toata salbaticiunea dupa el si speria toti oamenii. Acestia stateau in genunchi sa nu sara fiarele pe ei. Afara de unul din ei ce se apropie de Aris si intinse mana dupa tablitele ce le avea acesta.

Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau, sa nu ai alti dumnezei afara de mine

Sa nu'ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.

Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.

Adu'ti aminte de zilele Domnului si cinteste'le

Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca bine sa'ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant

Sa nu ucizi.

Sa nu fi desfranat.

Sa nu furi.

Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.

Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui.

Si se ridicara din multime mai multi oameni si strigara toti : Da !

Acestea sunt cele zece porunci si zic asa, spuse Aris: Cine are curaj sa vine cu mine in jungla sa traim pentru totdeauna in legile astea sa vie la animalele ce le'am adus si sa le incaiere pe masura. Si mergem cu totii in susul raului sa adunam mai mult popor.

Si asa facura.

Ajunsi inapoi in jungla cauta sa'si faca locatia cat mai imprastiata si sa se foloseasca de pomii mari sa controleze mai usor inconjorurile ce se afla inafara locatiei.

Si isi facura corturi din tesaturile paianjenilor, farfurii arsa din cuiburile pasarilor, cuptor de cafea si tot felul de obiecte cat de folositoare puteau fi cu care poporul acesta se puteau mandrii.
Venira si elefantii si le schimbara tot peisajul.

Si trecura ani si ani, generatii si generatii si familia lui Adonis deveni tot mai mare, pana cand se nascu un copil ce era curier in vanzarile si cumpararile ce se desfasurau in vaile Nilului.

Dar acesta crescu, si crescu mergand toata viata, intre localitati, cantand cu pasarile cerului sau mugind cu sunetul elefantilor si felinelor ce traiau pe acolo si sasaind cu sunetul sarpelui si al scorpionului.

D'zeu i se arata prin ingeri trimisi la rascrucii de drumuri si il intreba : Ce doresti tu cel mai mult sa faci ?

Cel mai mult si mai mult imi doresc sa ma plimb prin lumea mare. raspunse el.

O sa gasesti intr'o rascruce un cal si o camila, sa alegi tu care cara obiectele tale din carut si care te cara pe tine.

Si asa a fost.

Ahile, ca asa ii spuneau pe nume la copilul acesta gasi animalele si le lua pe acestea in drum.

Acum o sa aparem ultima data, zisera ingeri pe vocea lor suava, si iti spunem ca Domnul o sa iti lase multe animale in drum si daca stii cum sa le folosesti, vei ajunge departe.

Porni el pe drum si dupa ce termina lucrul de carausie care il facu, hotari sa se lasa si pleca cu animalele sale.

Si in drum gasea si mancare, plus ca il ajutau deja si oameni ca facea spectacol cantand cu animalele sale prin localitati si faceau cu el.

In timp ajunse sa se duca cu caii, camilele, ursi, lei si alte vietuitoare pana la mare. Acolo se imprietenii rapid cu delfinii si ajunse sa vrea sa isi faca o pluta sa se duca pe alge dincolo de orizontul de apa.

Si asa facea Ahile peste tot pe unde mergea.

Ajunse pe alt continent si pe el isi lua elefanti, rinoceri si bizoni dupa el, iar pe altul statea cu maimute si papagali si in fiecare loc strangea oameni.

Oamenii care ii stransese ajunsesera toti sa se ocupe de animale.

Si in anii ce trecura ajunse sa faca drumul inconjorul pamantului de mai multe ori.

Pe el si pe poporul lui ajunse lumea sa ii numeasca circari, si in timp avea cu el si pe Elena sotia sa si facu si copii pe care, pe unii ii lasa sa creasca la circuri si sa ii vada doar cand treceau pe la el.

Ahile si Elena cu poporul lor ajunsesera sa isi faca si o cetate mare undeva la rasarit dupa locul sau natal si se aventurau tot timpul inspre locuri necunoscute, astfel ajunsesera sa se lupte cu primate, cu alti oameni ai pomilor ce ii atacau pe nepregatite.

Si vazura acestia tot pamantul si dupa ei oamenii incepusera sa se organizeze ca si ei dar cantareti, arhitecti sau diferite tipuri de artisti ce cautau sa se afirme in lumea mare.

Si facura multi copii acestia. Si toti crescura in diferite locuri. Cetati in deplasare cu circul sau cetati stabile care adunau animale talentate si aveau temple in care le lasau si pe acestea si chiar le puneau uneori deasupra lor.

Dar se nascu un copil ce vedea pe toata lumea egal. Il chema Ciu. Si acesta crescu intr'o camera.

Camera era mica. Natura se auzea cu totul in jurul lui.

Incepuse sa cunoasca Ciu si cand trecea postasul pe strada dupa sunetul vantului si al pasarilor ce treceau pe acolo.

Dar nu mergea totul bine pentru tara lui Ciu. Aceasta era navalita de barbari, dar Ciu prin tactica sa reusi sa ii respinga pe toti, chiar daca erau ca numar inzeciti fata de poporul lui.

Avea un obicei Ciu. Acesta nu manca decat noaptea cand tinea doua zile din sabtamana rabat si inainte de luptele mari. Si manca din toate in fiecare zi, ca la el in oras nu era problema cu diversitatea mancarii.

Si statea Ciu pe faleza marii de pe insula aceea de la rasarit si auzi ceva.

Era ceva nou, ce numai auzise pana atunci. El auzise barci de atac ce se apropiau de insula acestuia.

Hotari sa tina rabat si hotari sa se roage lui D'zeu in fiecare zi pana acesta ii raspunde.

Si se hotari sa tina rabatul fara mancare deloc pentru trei zile la fiecare luna trecuta in rugaciune.

Si se ruga Ciu cu tot trupul de zile intregi cand aparu D'zeu deodata cu soarele pe cer si ii spuse : Tu ai grija de ceea ce ai tu, iar de restul sa nu iti faci griji.

Se ridica Ciu din rugaciunea ce o facea impreuna cu alti calugari de multe ori ca si aceasta data in orasul ce era placut de D'zeu, si spuse apoi catre imparat : Duceti pe mare toate navele ce le avem ca vin mii de barci sa ne atace.

Noi avem doar sute, raspunse imparatul.

Duceti toate navele si pregatiti si arcasii si armata atunci.

Si venira navele si D'zeu isi dezvalui planul : arunca o furtuna imensa ce scoase mai mult din trei sfert din barci inafara luptei si castiga poporul lui Ciu.

Acesta continua sa tina rabat dupa lupta si hotari sa il intrebe pe D'zeu daca il poate ajuta si in alte posibile lupte.

Dar se ruga de ani intregi pana cand hotari acesta sa tina rabat doar patruzeci si una de zile si in doua zile pe saptamana sa nu se atinga de carne.

Si veni peste ei din nou sunetul de corabii, dar pareau si mai multe.

Si D'zeu din nou dobori mai bine de trei sfert din luptatori si castiga poporul lui Ciu din nou razboiul.

Iar in tim ce studia apusul dupa lupta, i se arata din nou D'zeu si ii zise : Asta e ultima lupta ce o sa mai fie contra poporului tau in viata ta, iar tu pentru ca esti vrednic te las sa ma intrebi ce vrei tu.

Si zise Ciu : De ce trebuie sa asteptam atata Domnul meu ?

Si ii raspunse D'zeu : Voi asteptati sa se coboare pe pamant un cuplu si sa va rezolve ei toate problemele prin lumina din care vin si prin puterea lor, ca si Unu in fata lui D'zeu.
Si asa muri Ciu, doar cu ceea ce avea deja.

Si de atunci oamenii asteapta iluminarea suprema prin copilul pur al lui D'zeu, rege peste pamanteni si ajutorul sau pentru a'si desavarsi lucrarea D'zeu si oamenii in fata Lui si uitara totul despre recent sau indepartat.
Si pornisera pe o directie.
Si iele pierira langa iel.
Si trecu dumnezeu printrțo revelqtie. 
Dupa cicluri stabile alese pe cel rau. 
Urma sa se aplice un blestem. 
Omul deveni animal si trebuia sa pazeasca un mugure ce se transforma in praf.
dintre ele apareau oamenii sa o ia razna. centrul generationl balansat acum pe opus. 
lucrurile stateau clar. din iele aparu Ea. 
Aceaia spus veneau in spat ein fat si imprejur.
totul zabovi pe ceva simplu. ce urmeaza?
e trebuia sa se indragosteasca de el. 
de cine?
De El.
acum frumosul se facea, era si se vedea.
De ce...
treaba se implini in timp. 
traiau din impletire ce se ambitiona in ei. 
Asta ii aduse lui dumnezeu placere.
Usile erau deschise.
Ysus era sus pe marginea apei despicate de moise.
Copi tot a Lui si a Mariey cea fara pacat fara defect fara ura plina de iubire plina de milostenie plina de gratie erau cei ce erau dintre cei mai curati corecti si adecvati.
Gospodarii tot cu har rabdare si colectiv activi erau cei ce se descuracu in cele de ce sunt.
Babilonul cu toate scrierile limbile rasele; discomfort.
si
Uneori intre doua, doi, pe cat de bine se leaga, pe atat madic poate.
si
Babele si mosi erau cei cu referende in urma bunelor si cele de avutie din avlia cea cu grandoare.
Edenul tot loc de gradina cu suflet strajha si comun e ca fapt.
In jungla tot oameni cu salbatic in se putea descurca spre grija.
Masinariile erau faurite cu scop si relatie.
si
Raul cel mare isi gaseste locul intre cele cu legiure fatidica si debordanta.
Binele ramane itnre cei cu merit har si voalitate.
si
Magia e de stapanit
si
Familia cu puteri cu tot, puteri emana.
Cleasca merge cat cum unde de ce si pentru.
Minciuna buna trebuie zisa cu forta, adevarul, adevar ramane.
O fabula ramane fabula cu timp, in loc si cutum.